Nu la fel de populară ca astenia de primăvara, astenia de toamnă își face și ea din ce în ce mai mult loc în viețile oamenilor în această perioadă. Toamna marchează o modificare și o revenire la o rutină mai agitată, o trecere de la zilele lungi și călduroase la cele scurte și friguroase, influențând atât fizicul, cât și mentalul.
Country Spa Health & Beauty Retreat ne arată care sunt cauzele apariției asteniei de toamnă, simptomele, dar și cum o putem trata și chiar preveni.
Cauzele apariției asteniei de toamnă
Astenia de toamnă apare atunci când organismul nu s-a putut adapta atât de repede la schimbările sezoniere. Această schimbare este de multe ori percepută ca fiind destul de dificilă, pentru ca ne afectează atât starea noastra emotională cât și funcționarea zilnică.
În mod conștient sau nu, asociem vremea posomorâtă cu o stare emoțională negativă și cu privarea de soare, căldură și activitățile ce vin cu aceastea, favorizând apariției unei stări generale neplăcute.
Simptome
Printre cele mai comune simptome se numără:
– tristețe, sentimente de vină
– anxietate, stres
– schimbări bruște ale stării de spirit
– letargie
– insomnie
– senzație de oboseală
– lipsa apetitului
– scăderea libidoului
– pierderea energiei
– lipsa de concentrare
Tratament și prevenție
Atunci cand apar stările specifice asteniei, apatie sau oboseală, ele reprezinta un semnal clar care atenționează o persoană că stilul de viață nu este cel mai potrivit pentru organism. De aceea, este important să faci mici schimbări în viața ta cotidiană.
Spre exemplu, poți începe prin adăugarea produselor bogate în vitamine în alimentația ta. Acestea îți vor aduce aportul optim de nutrienți și de energie care te vor ajuta să treci mai ușor peste zilele obositoare. De asemenea, dacă ai mai multe zile la dispoziție poți încerca un Program „Detox” la Country Spa Health & Beauty Retreat ce are ca scop pregătirea întregului organism pentru sezonul rece printr-o serie de terapii și tratamente personalizate în funcție de nevoile tale.
Relaxarea este și ea la fel de importantă. Fă-ți timp cel puțin o dată pe săptămână pentru tine: citește, ascultă muzică, plimbă-te. Mai mult decât atât răsfață-te cu terapii și tratamente benefice pentru trup, minte și suflet. Country Spa Health & Beauty Retreat îți propune Programul „O zi la Spa” ce îți va încărca bateriile pentru un timp îndelungat. Poți alege dintre 13 variante pe care ți se potrivește cel mai bine, printre ele numărându-se „Glow”, „Happy”, „Zen” sau „Inspiration”. În timpul acestui program, vei avea parte atât de terapii corporale, cât și faciale care îți vor induce o stare de relaxare totală.
Toate tratamentele se desfășoară într-un cadru liniștit, în inima naturii, departe de agitația urbană, unde te poți conecta foarte ușor cu elementele naturale. Este cel mai potrivit loc de relaxare. Situat in Snagov – Ciofliceni, pe malul lacului, înconjurat de verdeață, având un personal bine pregătit, dotări de ultimă generație, Country Spa Health & Beauty Retreat se dovedește a fi alegerea ideală, o alegere de suflet.
Așadar, dacă te confrunți cu astenia de toamnă, urmează sfaturile de mai sus și vei reuși să o combați cu succes. De asemenea, Country Spa Health & Beauty Retreat este mereu lângă tine, ajutându-te să îți revii în formă cu cele mai benefice terapii și tratamente. Pentru informații suplimentare și programări, te rugăm să accesezi linkul www.countryspa-retreat.ro sau să ne contactezi la numărul de telefon 0771.307.660.