Am adunat din tot ceea ce mă înconjoară gânduri, apoi cuvinte şi mi-am colorat sufletul în nuanțe mai vii. Le-am împletit cu trăiri și zâmbete până am creat visul. Am tot împletesc visuri printre picăturile înghețate, iar când a apărut prima rază de lumină, atunci le-am împlinit. Așa împlinite, am început iar a împleti cu fericiri, clipe, imagini tatuate pe retină şi deja pot purta mândră amintirea. Pentru că asta vreau să fiu, şi asta sunt acum, o înșiruire de visuri transformate în amintiri, ca-n locul lor să pot crea altele și să pot continua, luându-o de fiecare dată de la început, purtând cu mine urmele fiecărei etape încheiate.
Acum ceva timp vă spuneam că eu m-am născut din oameni care doreau ca lumea să continue și în mine s-a născut dorința de a cunoaște lumea. Mi-am zis că nu pot cunoaște nimic așteptând, nici măcar pe mine. Am înțeles că începi să cunoști pășind, văzând, respirând, gustând, ascultând. Am întâlnit oameni care nu spuneau nimic și oameni povești. Și mi-am dat seama că-n oamenii povești stă frumusețea lumii. Am vrut să le cunosc tradițiile, cultura, mâncarea și peisajele de care se bucură. Poate le voi spune și povestea mea. Așa mi-am creat unul dintre cele mai mari visuri: călătoria.
Se pare că atunci când crezi, împlinirea vine mai uşor. Când crezi în vis, când crezi în tine. Aşa mi-am spus în ziua când am plâns prea mult, când ochii îmi obosiseră să privească aceiaşi patru pereţi, aceleaşi seriale, în patul prea mare şi prea gol. M-am hotărât să evadez cum pot. Cu sufletul, gândul şi cuvântul. Le-am împletit cumva pe acestea şi am reuşit să câştig premiul celor de la CND Vacanţe Speciale, un voucher de vacanţă de 250 euro. Ştiţi ce mi-a plăcut cel mai mult? Că nu mi+au impus nicio limită de loc, timp, lucrurile de care ne împiedicăm cel mai des. Domnul Cristian Ghiţă m-a ajutat să împletesc visul până ce l-am împlinit, iar acum când vă scriu despre el, visul meu a devenit una dintre cele mai frumoase amintiri, făcând loc altor visuri să creadă în împlinirea lor.
Aveam paşii obosiţi, ochii începeau şi ei să obosească de la prea multe ore petrecute în faţa calculatorului. Iar ochii obosiţi încep să lăcrimeze. Mă gândeam că nu mai pot continua să împletesc gânduri, să cred în visuri, să alung monotonia. În loc să număr paşii spre casă, număram orele care mi-au rămas până va trebui să încep din nou aceeaşi rutină zilnică. La prima scară mi-a răsărit în drum o păpădie. Am văzut-o şi mi s-a făcut dor de copilărie. Am suflat uşor în ea şi când i-am văzut stelele cum plutesc, mi-am amintit unul dintre lucrurile pe care le-am promis de când eram mică:
dacă vreodată o să mă simt obosită în drumul meu spre visuri împlinite, nu mă voi opri…ci doar voi lua o pauză.
De asta aveam nevoie. De o pauză. Nu ştiu cum am ales locul, cel mai probabil el m-a ales pe mine încă de când am suflat în păpădie. Pe malul lacului Snagov, în apropierea pădurii cu acelaşi nume, liniştea, relaxarea şi eleganţa şi-au făcut casă. S-au împletit şi ele, sub raze de soare şi un câmp de floarea soarelui, printre zâmbetele unor oameni minunaţi şi-au dat raiului un loc pământean, mai aproape de noi decât credem. N-am măsurat timpul în secunde, nici ore, ci în cuvinte şi linişti, spuse lângă florile naturale din vaza din cameră şi un pahar de spumant rosé sec. Relaxarea şi-a purtat paşii prin cartea de pe şezlong, la marginea pisicnei, prin ulei finde masaj care a şoptit pielii mele poveşti necunoscute, până a ajuns la mine, spunându-mi că vrea să vină şi ea cu mine la mare.
Gustul meu a cunoscut alte arome din farfuriile de care ochii fuseseră încântaţi înainte să le degust. De la aperitive atent preparate, la feluri de mâncare fine şi deserturi…mmm, deserturi de care m-am îndrăgostit. Dar dintre toate, sufletul s-a bucurat cel mai tare. Şi nimic nu face sufletul să vibreze mai tare, să zâmbească mai mult, decât alte suflete. Dintre tot ceea ce am gustat, văzut, ascultat acolo, cel mai mult mi-am umplut sufletul de oameni, de ospitalitatea lor, de diponibilitatea lor, de zâmbetele lor…şi pentru asta le mulţumesc. Pentru că ei au făcut să uit, să râd, să zâmbesc, să nu mai ştiu coordonate geografice sau anul în care sunt. Lacul Snagov, plimbarea prin pădurea Snagov, Mănăstirea Snagov, au fost decorul care au ajutat la tatuarea pe retină a unei frumoase poveşti. 
Povestea noastră poartă numele de Country Spa Health&Beauty Retreat. Şi o să vă dezvălui doar o parte dintr-o poveste pe care am descoperit-o acolo…povestea păpădiei.
,,Dimineața…. Soarele se ridica îmbujorat peste lac. Razele lui îmbrățișează câmpul și copacii. Dă florilor puterea să se ridice și să zâmbească. Dar, cel mai tare zâmbește păpădia. Povestea spune că Dumnezeu a trimis un înger la toate plantele să le întrebe cum vor sa arate. Numai că păpădia nu știa cum dorea să fie și îngerul i-a mai lăsat o zi să se gândească…”
Continuarea? Vă las să o descoperiţi singuri…
Cea mai importantă lecţie?
Adună din tot ceea ce te înconjoară gânduri, apoi cuvinte şi colorează-ţi sufletul în nuanțe mai vii. Împleteşte-le cu trăiri și zâmbete până când creezi visul. Împleteşte visuri printre picăturile înghețate, iar când apare prima rază de lumină, atunci împlineşte-le. Dacă mai oboseşti din când în când, nu te opri…doar ia o pauză.
